|
Concursul "Dramaturgie în doi"
...Pentru a doua ediție a Concursului "Dramaturgie în doi", organizat de Teatrul "Tudor Vianu" Giurgiu, se primesc piese în două personaje (nepublicate, nejucate, netransmise la radio sau TV), în perioada 1 august-30 septembrie 2011.
Textele vor fi trimise pe adresa Teatrului "Tudor Vianu" (str. Mircea cel Bătrân nr.1, Giurgiu), în trei exemplare dactilografiate cu diacritice, nesemnate, într-un plic mare, care va conține și un plic mic cu titlul piesei pe el, iar în interior cu datele de identificare ale autorului.
Se vor acorda 3 premii, iar câștigătorul Premiului I își va vedea piesa montată în această stagiune. Valoarea premiilor va fi: I-1.500 lei; II-1.000 lei; III-500 lei.
Juriul va fi alcătuit din trei oameni de teatru care vor acorda fiecărui text note de la 1 la 10.
Pentru a obține Premiul I este necesar un punctaj minim 28, pentru Premiul II-minim 26, iar Premiul III poate fi adjudecat cu cel puțin 24 de puncte.
SUCCES!
Lauri internaţionali,
la final de stagiune!
...Frumos final de stagiune pentru Teatrul "Tudor Vianu" din Giurgiu, care şi-a scos ultimele două premiere în lumea largă. Şi nu oricum...
Astfel, pe 31 mai, la Chişinău, în cadrul Festivalului Dramaturgiei Basarabene,
PREMIUL I
pentru piesa "Tangoul de Adio", de Val Butnaru, în regia de excepţie a lui Emil Gaju şi interpretarea de zile mari reuşită de Vasile Toma şi Giulia Ionescu (la egalitate de puncte -48,5- cu "Ultimul Suţţo", de Dumitru Crudu, montată superb de Alexandru Vasilachi la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani).
Pe 17 iunie, la Bucureşti, în cadrul Galei laureaţilor, de la Festivalul Internaţional Hyperion Stud Fest (unde teatrul giurgiuvean s-a bucurat de succes cu spectacolul "Horoscopul Puterii", de Dinu Grigorescu, în regia autorului, la Studioul Experimental), s-a acordat din partea Institutului European de Cultură pentru Comunicare, Cunoaştere şi Educaţie prin Imagine,
DIPLOMA DE EXCELENŢĂ
Teatrului "TUDOR VIANU"-Giurgiu
Director Mircea M. Ionescu
pentru contribuţia adusă la renaşterea cultural-estetică a Teatrului.
Premiera Horoscopul Puterii!
A debutat Studioul experimental...
...Pe final de stagiune, Teatrul "Tudor Vianu" își mai împlinește un proiect. Acela al unui Studio experimental, veritabil Atelier de Frumos, unde dramaturgii români contemporani (atât de marginalizați în propria țară!) își pot monta propriile piese. Debutul l-a făcut reputatul Dinu Grigorescu, nume greu în dramaturgia autohtonă, comediograf cu replică acidă, neiertătoare. El s-a încumetat să-și monteze piesa "Horoscopul Puterii", comedie vitriolantă despre coșmarul Prezentului din România.
Premiera a avut loc, marți 24 mai, ora 19.30, și miercuri 25 mai, de la aceeași oră. O distribuție tânără (co doi studenţi), însă talentată și foarte pasionată, care, cu siguranță, va contribui la un spectacol de mare succes de public. Au apărut pe scena giurgiuveană, în ordinea indicată de autor, Cătălin Oprea (Nenorocescu), Gabriela Ioniță (Nely), Cătălin Popa (VIP), Maria-Magdalena Chihaia (Fifi), Andrei Abdul (Aurel), Karina Stănculescu (Gacica turmentată). A fost a 11-a premieră (toate cu piese românești!) din actuala stagiune care își va trage ultima cortină, la trei Festivaluri internaționale: cu musicalul "Capra cu trei iezi", la Festivalul de păpuși de la Târgoviște (27 mai), cu "Tangoul de Adio", la Festivalul internațional de la Chișinău (31 mai), şi la Festivalul Internaţional studenţesc (Hyperion Fest Stud), cu "Horoscopul Puterii" (16 iunie).
A 10-a premieră.
Un veritabil musical de păpuși!
...Marți 10 mai, ora 11, Teatrul "Tudor Vianu" prezintă o nouă premieră, a 10-a din această stagiune. Este vorba de spectacolul "Capra cu 3 iezi", o dramatizare modernă după cunoscuta poveste a lui Ion Creangă. Un veritabil musical de păpuşi, pentru copii, care va fi prezent şi în Festivalul internaţional de la Târgovişte, pe data de 27 mai. Un antrenant spectacol semnat de Vili Perveli Nikolov, cu participarea actriţelor Gabi Munteanu, Mihaela Olar şi Karina Stănculescu!
A 9-a premieră, tulburătoare până la lacrimă!
Miercuri 27 aprilie, la ora 19, în Sala Studio a Teatrului "Tudor Vianu" din Giurgiu, a avut loc a 9-a premieră din actuala stagiune. Piesa "Tangoul de Adio", scrisă de basarabeanul Val Butnaru şi montată cu har de regizorul Emil Gaju, profesor la facultatea de teatru din Chişinău. La realizarea unui spectacol tulburător până la lacrimă, jucat la premieră cu sala arhiplină, şi-au adus contribuţia şi actorii Vasile Toma (rol de zile mari!) şi Giulia Ionescu, aplaudaţi la scenă deschisă, în decorul sugestiv al Soranei Ţopa. Acest spectacol de mare sensibilitate şi altitudine artistică are onoarea să participe, în 31 mai 2011, la Festivalulinternaţional de teatru de la Chişinău, dar, până atunci, va mai fi prezent şi pe scena giurgiuveană, o primă reprezentaţie fiind programată joi 5 mai, de la ora 19. Procuraţi-vă din timp bilete! Nu veţi regreta!
Următoarea premieră, a 10-a din stagiunea 2010-2011, se va produce, miercuri 11 mai, ora 11, tot în Sala Studio: "Capra cu trei iezi", dramatizare după Ion Creangă, un antrenant musical de păpuşi realizat de Vili Perveli Nikolov, cu participarea actriţelor Gabi Munteanu, Mihaela Olar şi Carina Stănculescu. Spectacol care va fi prezent, pe 27 mai, la Festivalul Internaţionalal teatrelor de păpuşi de la Târgovişte.
A VII-a premieră!

La Teatrul din Giurgiu, care, joi 10 martie 2011, a primit titulatura Teatrul „Tudor Vianu”, va avea loc o nouă premieră, a opta din stagiunea începută la 15 septembrie 2010, tot cu o piesa romanească. Este vorba despre comedia de mare actualitate „Noapte bună, Europa!”, de Viorel Cacoveanu.
Din distribuție fac parte: Gelu Nitu (Teatrul Odeon), Aura Calarasu-Hasnas, Vasile Toma, Katy Balca, George Toropoc si Gigi Gheorghe.
Regia artistica este semnată de Mihai Lungeanu, iar scenografia de Doru Zanfir.
Premiera absolută
- Miercuri 17 martie 2011, ora 19
Același spectacol și pe:
- 24 martie, la sediul Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu
- 30 martie, la Teatrul „Nottara” din București
ÎNTÂIA PREMIERĂ din 2011,
primul spectacol de păpuşi al teatrului giurgiuvean!

Anul teatral 2011 se deschide pe scena giurgiuveana cu o premiera pentru cei mici (si nu numai!): spectacolul de papusi „Prâslea cel voinic si merele de aur”, dramatizare după basmul lui Petre Ispirescu. Este un spectacol semnat de Vili Perveli Nikolov, autorul dramatizării, regiei, scenografiei, papusilor si muzicii, el avandu-l ca asistent la decor și confecţionarea păpusilor pe Eugen Stoian. Actriţele mânuitoare de păpuși sunt Mara Antoniu și Mihaela Olar. Spectacolul reprezintă o premieră absolută, Teatrul Valah nemaiproducând până acum o reprezentaţie de papusi!
Premiera va avea loc pe 27 ianuarie ora 11, la Sala Studio. Al doilea spectacol, 28 ianuarie, ora 10, în aceeași sală.
|
Premierele ultimei stagiuni
„Prâslea cel voinic și merele de aur”
de Petre Ispirescu Regie: Vili Perveli Nikolov
|
„Tranka-Fleanka”
de Ion Bogdan Martin Premiul I la concursul „Dramaturgie în doi” Regie: Villi Nikolov Perveli
|
„Caruselul ucigașilor”
piesa politista de George Arion Regia: Silviu Jicman (TVR)
|
„D’ale carnavalului”
de I.L. Caragiale Regia: Dan Tudor Distributia: Adriana Trandafir, Magda Catone, Mihai Ciuca, Andrei Duban, Ovidiu Cuncea, Edy Adam, Nicolae Botezatu, Livius Rus, Toma Vasile.
|
„Feeling”
de Dan Motoc Regia: Dan Tudor Distributia: Marius Bodochi, Giulia Ionescu, Cosmin Cretu.
|
„Domnul Goe”
de I. L. Caragiale Regia: Florin Antoniu Distributia: Giulia Ionescu, Delia Hriscu-Badea, Gabi Munteanu, Katy Balca, Mihaela Olar, Marcel Costea.
|
„Ivan Turbincă”
dramatizare dupa Ion Creanga Regia: Bogdan Ulmu Distributia: George Toporoc, Florin Antoniu, Mara Antoniu, Violeta Teasca, Gabi Munteanu
|
Spectacole reluate
„Un duet la periferie”
de Nikolai KOLEADA Regia: Emil Gaju Distributia: Aura Hasnas-Calarasu, Toma Vasile.
|
„Încurcă lume”
farsă de A. de Herz Regia: Livius Rus Distributia: Toma Vasile, Livius Rus, Katy Balca, Gabi Munteanu, George Toropoc.
|
|