• teatrul
  • colectiv artistic
  • colectiv tehnic
  • spectacole
  • program
  • zig-zag
  • contact
  • prima pagina

 
 



Teatrul:

 

Cladirea – anii ’60
La mijlocul anilor ’60, Giurgiu nu avea o casa sau un palat al culturii. Cu atat mai putin un teatru profesionist. Implicit, spectacolele scolare si de amatori aveau loc in cinematografe, trupele ambulante se produceau tot aici. Totusi, in 1966, actuala cladire a teatrului a fost inaugurata urmare a unui efort financiar sustinut de intelectualii si functionarii autohtoni. A fost inaugurata, asadar, Casa de Cultura a orasului, si nicidecum a Sindicatelor, dupa cum nostalgic isi amintesc eronat unii dintre varstnici. Au urmat apoi ani de emulatie culturala - fie si intr-un regim totalitar - sustinuti de cele mai importante colective bucurestene: Teatrul de Revista, Teatrul de Opereta, Opera Romana, Filarmonica, TNB, Bulandra, Nottara etc. Macar una dintre aceste trupe vizita Giurgiul lunar. Sala mare, cu 480 de locuri, devenea neincapatoare, in timp ce sala mica adapostea biblioteca oraseneasca, mutata dintr-un spatiu insalubru de pe Strada Garii.

 

 

 

 

 

 

 

 

Haosul de dupa Revolutie - anii ’90
Decembrie ’89 soseste pe cat de abrupt, pe atat de intempestiv pentru Teatrul Ion Vasilescu. Actorii cu domiciliul in Bucuresti pareau a suferi in corpore de rutina, nu se mai inghesuia nimeni sa fure scriptul din mana regizorilor pentru a juca. Toti acestia se intorc, pripit, in Capitala, ca dupa un naufragiu. Aproape trei ani, scandura teatrului nu mai gazduieste pasii veritabililor profesionisti. Colectivul se destrama, Teatrul Ion Vasilescu dispare din orizontul giurgiuvean.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un deceniu si jumatate de trairi – prezent

In cei 15 ani de cand incearca sa intre in sufletul publicului, Teatrul Valah a produs zeci de premiere, abordand toate genurile teatrale. Toti clasicii dramaturgiei universale s-au regasit printre preocuparile regizorale, iar invitatiile pe scenele internationale nu au incetat sa se iveasca. Dincolo de Balcani, cu prisosinta escaladati nu o data – spectacole sustinute la Vidin, Balti, Silistra, Plovdiv, Russe, Sofia, Belgrad, Budapesta, Korca, Valahul a fost invitat la New York, in 1997, de catre Centrul Cultural Roman din metropola americana, cu spectacolul Turnatorul si actrita.
Dintre numeroasele recunoasteri, se distinge premiul pentru cel mai bun spectacol in cadrul Festivalului de la Piatra Neamt – editia 2004, Valahul, in colaborare cu Teatrul Masca, oferind un recital de excelenta coregrafica (si nu numai) prin Intrusa, dupa o povestire de Borges.
Festivalul international al teatrelor din orasele dunarene, evenimentul cultural organizat de catre Teatrul Valah si ajuns la editia a XII-a, a adus in fata publicului giurgiuvean la inceputul fiecarei stagiuni, trupe remarcabile, precum Teatrul Slavija din Belgrad, Teatrul Sava Ognianov din Russe, Teatrul Sava Dobroplodnie din Silistra, Teatrul Neline din Bratislava, Teatrul Bartok din Dunaujvaros, iar din tara Teatrul bucurestean Masca, Teatrul Maria Filotti din Braila, Teatrul Dramatic Fani Tardini din Galati, anul aceste fiind invitati, in premiera, artistii trupelor maghiare ale Teatrului Romanesc (TRU), precum si ale Deutsche Buhne Ungarn, ambele din Szekszard, dar si ai Teatrului de papusi din Russe.

Cuprins:

 
 

 

 

 

 

 

Precedentul Ion Vasilescu – anii ’80
În 1981, dupa o vizita in Bulgaria in care orgoliul lui Ceausescu este zgandarit, acesta decide ca Giurgiul sa se rupa administrativ de Ilfov, ca si de Capitala, si sa devina autonom. Ia fiinta, astfel, judetul Giurgiu, iar teatrul bucurestean Ion Vasilescu este transferat aici, partidul unic neconcepand ca o capitala de judet sa fiinteze fara teatru. Actorii trupei nu privesc cu ochi buni transferul provincial, dar in deceniul noua, vrand-nevrand, accepta statutul de navetisti. Hamdi Cerchez, Lucia Burcovschi, Stelian Cremenciuc sau Constantin Raschitor sunt doar cateva dintre numele grele ale vremii, nume obligate, pentru o zi-doua pe saptamana, sa inchirieze o garsoniera in resedinta proaspatului judet. În aceeasi perioada, doi mari artisti, pe care avem privilegiul sa-i avem printre noi si astazi, se hotarasc sa reimbratiseze meleagurile natale. Mircea Cretu, giurgiuvean get-beget, alaturi de sotia sa, marea actrita Anca Alecsandra, intregesc colectivul Teatrului Ion Vasilescu. De asemenea, Toma Vasile, un alt giurgiuvean sadea, face pasul de la Mundi spre casa.

 

 

 

 

 

 

 

 

Geneza – 1993
Din fericire, Mircea Cretu alege ca apa Dunarii e prea dulce pentru a mai pleca de acasa, iar in 1993, dupa ce se consiliaza cu cateva minti luminate, decide ca municipiul sa-si recapate teatrul sub numele de Valah. Ideea lui Mircea Cretu, adevaratul nas al celui mai important salas de cultura giurgiuvean, este privita cu simpatie de la bun inceput. O singura alta alternativa mai este inaintata. Numele incomparabilului George Vraca, la origini copilul din flori al unui boier cu o adolescenta localnica. Teatrul George Vraca nu rezoneaza insa fidel cu tipologia giurgiuveana, iar varianta Cretu, cea initiala, ramane batuta-n cuie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Şi mai prezent
Inceputul anului 2009 a adus ultima transformare notabila – preschimbarea statutului institutiei dintr-una de repertoriu intr-una de proiect, schimbare chemata sa raspunda unor legitati proprii pietei, proprii rentabilizarii actului artistic, dar si responsabilizarii actorilor, confruntati acum cu un mediu concurential. Este o schimbare proprie procesului de cautare, dar si una care dovedeste ambitia unei institutii care vrea sa existe si sa insemne ceva!